duminică, 7 decembrie 2008

„Viaţa mea în cântec s-a mutat“
REŞIŢA - Doi tineri, Sorana şi Cătălin, au făcut tot posibilul ca reşiţenii să aibă parte de un spectacol inedit. |
„Viaţa mea în cântec s-a mutat“

Zgomot, agitaţie, lume multă. Dintr-o dată luminile s-au stins şi cu o voce impunătoare, Octavian Ursulescu, le-a dat bineţe reşiţenilor. Cunoscutul prezentator a depănat amintiri frumoase legate de Reşiţa, de reşiţeni, de prietenii pe care-i avea aici. Apoi, a invitat publicul să se simtă bine.

Spectatorii şi-au deschis sufletul, au uitat grijile şi au fredonat „Singur, atât de singur“, „De ziua ta“, „Iartă-mă“, „N-am să te uit niciodată“ şi o serie de alte cântece ce îmbină cuvinte pe care le rostim rar, sau, mai bine zis, uităm să le rostim. Talisman au fost cei care au deschis momentele de neuitat petrecute în seara zilei de vineri, 5 decembrie 2008, la Sala Polivalentă din municipiu.

Cu prinţesa cântecului

„Să mori de dragoste rănită”, sau să fii „De veghe la porţile iubirii”. Vorbe care, pe buzele Angelei Similea, capătă conotaţii magice. Într-o lume în care cele mai la modă piese abordează subiecte precum bani, sex sau duşmani, cine îşi mai aminteşte, cine mai laudă, iubirea simplă?

Cine mai stă să se gândească să-i ofere persoanei speciale o floare? Cine îşi mai aminteşte de minunatele piese ala Angelei Similea, Corinei Chiriac sau ale lui Marius Ţeicu, piese care au colorat tinereţea atâtor oameni? Aseară, Angela Similea, această doamnă a muzicii româneşti, „prinţesa“, cum îi spuneau cei din trupa Savoy, ne-a condus, pentru câteva clipe, în universul său.

Un univers a cărui strălucire nu este dată de bling-bling-urile ţipătoare ale show-biz-ului actual, ci de frumuseţea sentimentelor. Aseară, Angela Similea, Ovidiu Komornyk, precum şi ceilalţi invitaţi, au creat pentru spectatori un univers în care un zâmbet sau un sărut nu sunt doar sentimentalisme ieftine sau cuvinte şi gesturi ipocrite ci reprezintă realitatea.

O realitate care, din păcate, se regăseşte tot mai puţin în lumea noastră. Ieşind din sala de spactacol, pentru câteva clipe am reuşit să amânăm trecerea în cotidianul reşiţean. Sclipirea luminilor ce împodobesc oraşul ne-a ascuns problemele cu care ne înfruntăm în fiecare zi, şi, măcar pentru o seară, ne-am putut lăsa învăluiţi de o lume care este mai bună decât a noastră... Tocmai pentru că este ireală...

Nina Curiţa

nina.curita@informmedia.ro

2 comentarii:

daniela cnd spunea...

foarte frumos este scris...minunat si totusi adevarat...felicitar

Anonim spunea...

exista si inregistrarea spectacolului de la resita?

Trimiteți un comentariu

Lasa-ti impresiile aici

Introdu adresa ta de email aici, si vei primi ultimile noutati:

Delivered by FeedBurner