Angela Similea: Viaţa este dură şi grea, este o jucărie ce îţi cere să o iubeşti - interviu

La mai bine de patru decenii de la primul concert avut după câştigarea premiului la Cerbul de Aur, "doamna muzicii româneşti", revine pe 26 ianuarie, la Sibiu, cu o "Seară magică", alături de Ovidiu Komornyik.

După mai multe încercări din ultimii ani, Angela Similea mărturiseşte într-un interviu acordat AGERPRES, că, deşi este dură şi grea, viaţa trebuie preţuită şi că este preocupată ca în România să fie bine, linişte şi pace, iar copiii celor plecaţi la muncă în străinătate să nu mai aibă de suferit.

- De ce primul concert din acest an, la Sibiu?

Angela Similea: Pentru că îmi era dor de Sibiu, iubesc foarte mult acest oraş, aici am prieteni, am rude şi îmi era foarte dor de publicul din Sibiu, ţinând cont că primul concert pe care l-am ţinut, după premiul obţinut la Braşov, la Cerbul de Aur, a avut loc aici, la Sibiu.

Eu prima dată am concertat după Cerb, aici, la Casa de Cultură cu o orchestră a sibienilor, era chiar orchestra Casei Sindicatelor, condusă de Hermann Orth, îmi aduc aminte cu mare bucurie, cât de emoţionată eram. A fost primul concert pe care eu l-am susţinut după câştigarea Cerbului de Aur. Acum, cu speranţa că vor dori mai multe persoane să ne vadă, am ales Sala Sporturilor.

- După câţi ani reveniţi cu un concert în faţa publicului sibian?

Angela Similea: Am mai concertat înainte de 1990. Cred că după 23 - 25 de ani.

- Aveţi emoţii?

Angela Similea: Tot timpul am emoţii.

- Cum este Angela Similea acum, după mai multe încercări din ultimii ani?

Angela Similea: Mie mi se pare că sunt un om normal. Sunt o femeie care iubeşte, iubeşte viaţa.

Viaţa este grea şi dură, dar este ca o jucărie ce îţi cere să o iubeşti. Şi atunci iubind viaţa, iubesc natura, oamenii, iar când iubeşti pe cineva, te străduieşti să îi faci pe plac, să îi fie bine. Eu consider că urâtul nu are ce căuta în viaţa omului, decât ca un punct de pornire pentru a aprecia frumosul.

- Vă văd înconjurată de tineri. E adevărat că tinerii v-au determinat să concertaţi?

Angela Similea: Tinerii au creat concertul. Ideea este că revenirea mea, care nu are loc acum, se datorează se datorează unor elevi de 15 ani din Suceava. După un concert, Ovidiu Komornyik mi-a propus fiind în Germania, în turneu, să colaborăm. Am fost de acord.

Când am avut albumul 'Lumea mea', a zis că trebuie să facem un turneu să îl prezentăm. Am avut la Suceava un concert, unde, un grup de elevi a venit la cabina noastră, cu mare gălăgie, pentru că paznicii nu le permitea să vină la noi. Eu am ieşit şi am întrebat ce se întâmplă, le-am spus paznicilor să îi lase.

Au venit înăuntru şi mi-au spus: am văzut un afiş şi venind la spectacol, în momentul în care aţi urcat pe scenă, am simţit că mi se lipeşte stomacul de treapta pe care mă sprijineam.

De ce nu avem dreptul să ajungem la dumneavoastră? Aceasta a fost întrebarea care m-a determinat să reeditez muzica pe care am făcut-o 40 de ani, să încerc împreună cu Ovidiu, de la el pornind acest proiect, am căpătat înţelegere şi de la Revista Felicia şi noi am pornit şi se pare că am tras după noi, restul generaţiei mele de muzică.

- Cum este lumea Angelei Similea?

Angela Similea: Ca şi a dumneavoastră, cu bune, cu rele. Lumea creaţiei, lumea artistică, este o lume absolut normală, numai că eu cred că sunt momente în care artistul intră într-o conexiune specială, pe care nu cred o pot descrie, pentru că e firească, normală, este ca şi cum cel căruia îi place să bea un pahar de vin, se duce şi şi-l ia din nuş ştiu ce pornire şi bea vinul. La fel este şi la noi, este o stare care te cuprinde.

- Ce aşteptări aveţi?

Angela Similea: Eu nu mai am aşteptări. Dorinţele, speranţa nu se poate pierde însă niciodată. Eu doresc ca atâta vreme cât este nevoie de mine, să pot să răspund, acolo unde este nevoie de mine, este mai greu să ştiu unde este nevoie de mine, pentru că oamenii nu au curaj să se adreseze.

Faptul că se vinde invitaţia asta la concert, într-o perioadă atât de delicată, spune mare lucru. Şi mă întorc la motivul pentru care nu am părăsit România. Oamenii au nevoie şi cei nepăstuiţi şi cei bogaţi, de o mângâiere muzicală. După părerea mea, consider că muzica este un medicament pe care Dumnezeu ni l-a dat, după natură, să vindece.

- Ce dorinţe aveţi pentru 2012?

Angela Similea: Dorinţa de sănătate, nu doar a mea. Dacă eu sunt un om sănătos într-o lume bolnavă, atunci nu rezişti. Noi toţi trebuie să fim sănătoşi, atunci şi societatea se însănătoşeşte. Mă rog la Dumnezeu să putem vedea la momentul potrivit ce avem de făcut, ca să ajungă şi binele la noi.

Este ceea ce îmi doresc foarte mult. Îmi doresc ca familia mea, prietenii mei, să fie sănătoşi. Să mă poată ajuta Dumnezeu, să îmi dea acea inspiraţie, ca împreună cu Ovidiu să mai scoatem un album. Am câteva melodii. Doresc acest album să vin cu mesaje pe care le trăiesc de-a lungul acestor ani, le-am trăit şi le trăiesc.

Este un album pe care trebuie să îl fac sub imperiul experienţei de viaţă. Şi femeia care îl ascultă acest album, trebuie să se regăsească în ele.

- Vă adresaţi în special femeilor. Cum vedeţi româncele de acum, faţă de cele din anii 1980?

Angela Similea: Publicul care vine să ne vadă pe scenă, vine să trăiască muzica. Am iubit femeia şi m-am adresat ei şi am cântat-o. Ne-am gândit şi la preţul biletelor să fie accesibil. Şi cum românul nu plăteşte o sumă mare pentru artiştii români, ci numai pentru cei străini, eu o accept, asta este mentalitatea, eu iubesc viaţa aşa cum este.

Asta este marea diferenţă din anii 80 până în anii 90 şi cea a femeii de acum. Are la îndemână acum tot ce îşi doreşte, dar nu are posibilitatea să aibă. Asta este dur pentru o femeie. Că nu îşi poate permite. Româncele sunt deosebit de cochete, de frumoase, sunt atente la ţinută.

- Ce vă îngrijorează?

Angela Similea: Vreau să fie linişte şi pace în ţară. Vreau să avem grijă şi de copiii fără părinţi, să avem grijă ca părinţii să nu mai trebuiască să plece din ţară, să nu se mai despartă de copii, pentru că generaţie care urmează, a copiilor fără părinţi, este generaţia care va avea pe umerii ei, destinele acestei ţări. Asta mă îngrijorează. Numai la asta mă gândesc şi la asta mă rog.
sursa:http://www.neamtinvest.ro/