vineri, 13 noiembrie 2009



SONDAJ CURS EXCLUSIV / TOPUL PERSONALITĂŢILOR PUBLICE DIN ULTIMII 20 DE ANI
Angela Similea, cea mai apreciată cântăreaţăAngela Similea conduce detaşat în topul realizat de sondajul CURS, cu 13,4% din opţiuni. Ocupanta primului loc în clasament nu reprezintă o surpriză pentru nimeni, deoarece cariera ei s-a constituit în primul rând prin tenacitatea şi seriozitatea cu care a tratat meseria pe care a îmbrăţişat-o de aproape patru decenii. De altfel, la concertul aniversar Mihai Constantinescu, care a avut loc la data de 8 noiembrie, Angela Similea declara că anul viitor va sărbători această cifră rotundă într-o gală frumoasă.

A AVUT-O MODEL PE MARIA TĂNASE
Angela Similea s-a născut la data de 9 iulie 1946. A studiat şi a aprofundat arta cântecului având drept model o mare artistă: Maria Tănase, ale cărei voce şi eleganţă au copleşit-o pe când stătea cuminte, în sala de spectacol, alături de tatăl său şi o urmărea, fascinată. Nu ştia dacă e vis sau realitate. La 3 ani avea să ţină primele reprezentaţii şi nu oriunde: în tramvai. Îi plăcea să cânte atunci când era mai multă lume, deşi era un copil timid în alte ipostaze.

Au trecut însă mulţi ani de atunci... Angela Similea a primit în dar, de la cei mai buni compozitori, melodii pe care le-a transpus într-un stil personal. "În liceu, profesorul de muzică Marin Teofil a recunoscut la mine calităţi muzicale deosebite şi, deşi eram solistă a corului, a simţit că nu e suficient pentru mine şi m-a prezentat compozitorului George Grigoriu. Acesta m-a ascultat şi, la rândul său, m-a îndrumat către profesoara Florica Orăscu.

Dumneai a fost mentor multor colegi din generaţia mea: Aura Urziceanu, Dida Drăgan, Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanţu, Olimpia Panciu, Dorin Anastasiu şi alţii. Am lucrat superb împreună. Maniera în care lucra cu noi era impecabilă, nemaivorbind de faptul că îl aveam profesor corepetitor pe Marius Ţeicu. Doamna Orăscu se preocupa de viitorul nostru şi invita la clasă compozitori, realizatori de emisiuni de televiziune, oameni de radio, regizori, să ne asculte", ne-a destăinuit Angela Similea în Ediţia de Colecţie.

Aşa l-a cunoscut pe Marcel Dragomir sau pe Titus Munteanu. În 1970, sorţii au hotărât să participe la Festivalul Internaţional Cerbul de Aur de la Braşov. "O dată cu obţinerea Cerbului de Argint, tot ce nu îndrăznisem să visez începea să mi se deschidă într-o lume în care eu credeam, copil fiind, că nu am acces. Dar cum spuneam şi mai devreme, când se coace timpul, rodul se culege. Venise vremea..."

Din acel moment, Angela Similea a intrat în inimile iubitorilor de muzică uşoară, iar colaborarea cu importanţi compozitori a dus la crearea unor melodii de succes. Deşi a lucrat cu mai mulţi compozitori, totuşi, Marcel Dragomir i-a încredinţat Angelei Similea 90% din creaţiile lui. De asemenea, colaborarea cu formaţia Savoy a fost un record: 17 ani. În tot acest timp a fost alintată de membrii formaţiei drept "prinţesa Savoy".

În anul 2003, Ovidiu Komornyk i-a propus o colaborare pentru realizarea unui album. La scurt timp a fost definitivat un nou compact disc: "Lumea mea". De-a lungul timpului, Angela Similea a lansat numeroase albume, pe care se regăsesc piese de succes cum ar fi: Bun venit rază de soare, Nesuferita tristeţe, Când băieţii ne privesc, Un albastru infinit, Grăbeşte-te şi vino, Voi cânta pentru mileniul trei, Să mori de dragoste rănită, Nu-mi lua iubirea.

Amintim de asemenea, selectiv, discuri precum: Un albastru infinit (1978), Nufărul alb (1983), Trăiesc (1985), Balada iubirilor deschise (1986), Nu-mi lua iubirea (1987), De dragul tău (1989), Mari succese (1991), Îmi aminteşti de mine (1994), Să mori de dragoste rănită (1996), Colinde şi cântece de Crăciun (2001), Nostalgie (2004), Lumea mea (2005) sau Angela anii '70, volumul 1 şi 2 (2007), Nostalgie (2008), Angela anii '80, volumul 3 (2009).

"PUBLICUL I-A PĂSTRAT ÎN MEMORIE"
Octavian Ursulescu a prezentat de-a lungul vremii mai toate numele ce apar în clasamentul interpreţilor de muzică uşoară, cunoaşte fenomenul extrem de bine, a fost mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea artistică, de aceea am considerat că este cel mai în măsură să comenteze rezultatele sondajului realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional de CURS. "Nu este deloc surprinzător faptul că Angela Similea a ieşit prima în acest clasament al Jurnalului Naţional", spune Octavian Ursulescu.

"Nu ştiu cum s-a realizat. Este evident faptul că românul este şi sentimental, şi nostalgic, dar mai ales are ureche muzicală pentru că, iată, în acest clasament se regăsesc, cu trei excepţii, numai cântăreţi din generaţia mai veche. Care cântă, care evoluează live fără probleme, pe care publicul i-a păstrat în memorie ca atare. Nu cred că între subiecţi au fost numai oameni de 40-50 de ani. Este uimitor. În afară de Andra, de Fuego şi Mihai Trăistariu, toţi sunt din generaţia mai mult sau mai puţin veche.
Ceea ce spune totul şi ceea ce, îmi pare rău să o spun, este un semnal de alarmă şi un vot de blam pentru tânăra generaţie. Este şi un avertisment dat acelora care ne intoxică zi şi noapte la radio, la televizor, în presa scrisă numai cu ceilalţi interpreţi, care, vedem acum, nu se regăsesc în preferinţele românilor. Înseamnă că se regăsesc în preferinţele câtorva redactori, ceea ce e foarte grav. Nu cred că aceste posturi le aparţin, dacă ai un post personal, privat, faci ce vrei.

Ei trebuie să ţină seama de părerile publicului. Ce mai văd în acest clasament este faptul că o serie de intervievaţi nu au respectat subiectul pentru că aici scrie clar «Interpreţii de muzică uşoară» şi apar aici Dan Bittman şi Cristi Minculescu, solişti rock. De formaţie rock, ei ar trebui să apară în clasamentul rock. Ar mai fi urcat din subsol vreo două-trei nume. Din generaţia tânără m-aş fi aşteptat să-i văd, măcar la 1%, pe Elena Gheorghe sau pe Raul, tineri interpreţi valoroşi şi foarte activi, pentru că şi asta contează, aşa scrie aici, «Ce au făcut în ultimii 20 de ani»... Este evident că unii dintre cei nominalizaţi nu au făcut foarte multe sau atât de multe în ultimii 20 de ani, unii au fost sau sunt plecaţi peste hotare de mulţi ani.

Dar, cum spuneam, publicul din România nu uită când iubeşte un interpret. Asta mi se pare mie absolut impresionant. Am văzut asta şi la spectacolul lui Mihai Constantinescu, din 8 noiembrie, unde au cântat şi Angela Similea, şi Mirabela Dauer, şi Margareta Pâslaru, şi Mădălina Manole", ne-a declarat Octavian Ursulescu.

"CUM SĂ NU TE EMOŢIONEZI?"
El a continuat arătând că "impresarul Bebe Mihu, după succesul concertului Jolt Kerestely, după succesul celui cu Mihai Constantinescu, al doilea, e hotărât să permanentizeze genul acesta de gale. Cu Angela Similea, Mirabela Dauer, cu alte nume importante care vor dori şi care vor fi sărbătorite pe scenă. De altfel, Angela Similea a interpretat o piesă live alături de doi instrumentişti, pentru a îndepărta toate zvonurile cum că nu mai are voce, că nu mai cântă, că e bolnavă, plus alte inepţii pe care le-am citit şi eu în presă. Ea termină acum un album cu Ovidiu Komornyk, ce va fi lansat în curând.

E foarte important, pentru că după aceea vor fi lansări, vor fi emisiuni de televiziune. De aceea a stat, a lucrat în studio. Nu i-a uitat lumea iată pe Dan Spătaru, este impresionant. Pe Laura Stoica. Cum să nu te emoţioneze? Sunt melodii care practic nu mai erau difuzate, nu mai existau pentru melomani. Este absolut nepermis ceea ce se întâmplă.
Mă gândesc la radiourile Fm care nu dau muzică românească. E incredibil, nici măcar pe Andra nu o promovează aceste posturi Fm.

Nu mai spun de Angela Similea sau Corina Chiriac, nu e target, nu e trend pentru noi. Cum măi, dar Andra, Fuego, nu-i auzi... Să fii în România şi să fie posturi care dau numai muzică străină!? Ce să mai spun de Florin Bogardo, care venea dintr-o altă lume a sensibilităţii! Minunată a fost Ediţia de Colecţie şi mă bucur că a avut mare succes. În felul acesta vor fi încurajate manifestări similare. Mă bucur că regăsesc în acest clasament toată floarea muzicii uşoare româneşti.

Este tot un rezultat al acestei marginalizări totale a muzicii uşoare româneşti faptul că 39% nu au dat nici un nume. Sunt săptămâni întregi când la televizor nu vezi nici unul dintre cei care sunt trecuţi în acest clasament, la radio nici atât. Dacă făceai acum 20 de ani acest clasament, nu era o problemă. Le veneau pe buze imediat un nume. Iar celor tineri nici măcar nu poţi să le-o iei în nume de rău. Cei tineri cred că au spus Dan Bittman şi Cristi Minculescu, mi se pare foarte normal.

Sincer să fiu, mă aşteptam ca Fuego să fie mult mai sus, pentru că el are o popularitate uriaşă... Jurnalul Naţional, după părerea mea, a avut un rol decisiv în păstrarea în memoria românilor a valorilor muzicii uşoare româneşti. Începând de la Ediţia de Colecţie «Cântecele noastre toate», apoi cu toate Ediţiile de Colecţie. Eu le am pe toate, dar le mai au şi alţi oameni. Acolo este toată legenda muzicii uşoare româneşti. Nimeni nu mai făcut asta. Este o realitate. Din păcate, nu prea mai face nimeni nimic pentru muzica uşoară!", a încheiat Octavian Ursulescu.

sursa: Jurnalul National 13 noiembrie 2009

3 comentarii:

Anonim spunea...

era si normal sa fie domnia sa.de remarcat diferenta dintre locul 1 si 2.

F spunea...

Salutare,vrei sa te alaturi si tu proiectului 100 Ro?Vom face cel mai mare blog in limba romana,cu 100 de autori,as fi incantat daca ai fi si tu printre ei.

Anonim spunea...

ce presupune acel proiect?

Trimiteți un comentariu

Lasa-ti impresiile aici

Introdu adresa ta de email aici, si vei primi ultimile noutati:

Delivered by FeedBurner