Madalina Manole a murit. Inca nu stim cu certitudine de ce si poate nu vom afla niciodata. Dar stim sigur ca a murit trista. Nu stim cu certitudine daca unul dintre principalele motive ale tristetii ei era faptul ca lumea o uitase. Dar stim sigur ca e o ipoteza credibila.
Faptul ca moartea Madalinei Manole a fost asociata cu lipsa de interes a noastra a tuturor [mass-media pe de o parte si publicul pe de alta parte] pentru valorile din generatia trecuta, mi-a creat un sentiment ciudat. Nu stiu daca neaparat vina, nu stiu daca spaima, nu stiu daca sentimentul de lipsa de responsabilitate. Cred ca putin din toate intr-o combinatie rascolitoare. Oare nu eu eram cea care sustinea sus is tare ca unica responsabila pentru succesul sau decaderea unei persoane publice este presa? Oare nu eu eram cea care ii explicam Andreei Balan ca presa este cea care prin promovare te ridica pe culmile gloriei si tot presa este cea care prin indiferenta te condamna la anonimat? Ba chiar eu eram aceea.
De aceea ma simt obligata moral ca macar acum -in al 13-lea ceas -sa-i aduc un tribut Madalinei. Nu ca o incercare disperata de a spala o posibila vina care mi-ar apasa constiinta, ci pentru ca ascultand piesele ei de atatea si atatea ori in aceste zile, mi-am dat seama cat de mult am pierdut ingnorandu-i muzica. Canta foarte misto! Avea o super-voce! Sigur ca nu i-ar fi stricat un rebranding precum cel prin care au trecut Loredanei sau Stefan Banica Jr, dar ne-a lasat piese frumoase. Piese care nu neaparat iti fac celulita sa tremure in timpul unor dansuri frenetice in cluburi, dar care cu siguranta te emotioneaza, te ating pe suflet. Dar mai ales pentru ca mi-am amintit cum cantam eu Fata draga nu fii trista in timp ce faceam finut la nisiparul gradinitei. Mi-a trezit amintiri frumoase…
Nu stiu ce credeti voi, dar din punctul meu de vedere, un tribut potrivit n-ar fi in nici un caz sa-mi tuflesc o peruca rosie si sa defilez pe la toate televiziunile si pe la toate evenimentele imbracata in tricouri cu inscriptii penibile de genul R.I.P Madalina si nici sa-mi var o ceapa in geanta ca sa stiu sigur ca am lacrimi in ochi cand povestesc pe toate posturile TV cat de mult a insemnat Madalina pentru mine, cat de distrusta sunt de moartea ei si ce fiinta incredibila era. Cred ca un tribut potrivit ar fi acela de de a-i indeplini – e adevarat tardiv – poate cea mai mare dorinta pe care o avea plan profesional: aceea de a ma uita in urma si de a incerca sa va reamintesc cat de frumos cantau cei din generatia de aur a muzicii usoare romanesti. Sa va reamintesc ca cei pe care astazi ii consideram “fumati”, odata ne-au placut . Si mai ales sa va reamintesc de ce ne-au placut atat de mult.
In onoarea si in amintirea Madalinei Manole am creat rubrica Generatia de aur. Astazi va propun sa ne amintim de muzica Angelei Similea.
Angela Similea s-a nascut pe 9 iulie 1946 in Ilfov. Stilul sau interpretativ propriu i-a adus un mare succes in anii ’70 – ’80.
Similea obtine primul succes odata cu participarea la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur”, din 1970 unde a obtinut premiul Cerbul de Argint. La televiziune debutează în cadrul emisiunii-concurs Emoţii în premieră cu melodiile Aşa eşti tu şi Guantanamera.
În 1971 lansează şlagărul lui George Grigoriu Amurgul, cu care va obţine premiul special al juriului la concursul Ancora Decinului din Cehoslovacia.
În 1972, la Festivalul Orfeul de aur din Bulgaria, obţine locul II cu melodia Tu eşti primăvara mea de Florin Bogardo.
În 1981 intră în distribuţia musicalului Corina realizat de compozitorul Edmond Deda şi Cella Tănăsescu după Jocul de-a vacanţa (Mihail Sebastian), apoi Fratele meu, Charles (după comedia Şcoala bârfelilor de Richard Rinsley Sheridan) şi Adio femei.
În 1977, obţine premiul I la Festivalul Mamaia pentru Un albastru infinit, compusă de Marcel Dragomir.
În 1985 apare în filmul Rămăşagul regizat de Ion Popescu Gopo.
De-a lungul carierei a reuşit să colaboreze cu unii dintre cei mai mari şi mai buni compozitori români: Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Ţeicu, Jolt Kerestely, Temistocle Popa.
Melodia Să mori de dragoste rănită, compusă de Marcel Dragomir, pe versurile lui Aurel Storin, a fost declarată melodia secolului al XX-lea de către public, cu ocazia galei organizate de TVR 2, în 2000.
În 2005, Angela Similea a revenit pe piaţa muzicală, după zece ani de absenţă, cu albumul Lumea mea realizat de Ovidiu Komornyk.
sursa: Glossy magazine.ro
Se afișează postările cu eticheta madalina manole tribut. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta madalina manole tribut. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
