[Generatia de aur] Angela Similea – Retrospectiva [Tribut Madalina Manole]

Madalina Manole a murit. Inca nu stim cu certitudine de ce si poate nu vom afla niciodata. Dar stim sigur ca a murit trista. Nu stim cu certitudine daca unul dintre principalele motive ale tristetii ei era faptul ca lumea o uitase. Dar stim sigur ca e o ipoteza credibila.

Faptul ca moartea Madalinei Manole a fost asociata cu lipsa de interes a noastra a tuturor [mass-media pe de o parte si publicul pe de alta parte] pentru valorile din generatia trecuta, mi-a creat un sentiment ciudat. Nu stiu daca neaparat vina, nu stiu daca spaima, nu stiu daca sentimentul de lipsa de responsabilitate. Cred ca putin din toate intr-o combinatie rascolitoare. Oare nu eu eram cea care sustinea sus is tare ca unica responsabila pentru succesul sau decaderea unei persoane publice este presa? Oare nu eu eram cea care ii explicam Andreei Balan ca presa este cea care prin promovare te ridica pe culmile gloriei si tot presa este cea care prin indiferenta te condamna la anonimat? Ba chiar eu eram aceea.

De aceea ma simt obligata moral ca macar acum -in al 13-lea ceas -sa-i aduc un tribut Madalinei. Nu ca o incercare disperata de a spala o posibila vina care mi-ar apasa constiinta, ci pentru ca ascultand piesele ei de atatea si atatea ori in aceste zile, mi-am dat seama cat de mult am pierdut ingnorandu-i muzica. Canta foarte misto! Avea o super-voce! Sigur ca nu i-ar fi stricat un rebranding precum cel prin care au trecut Loredanei sau Stefan Banica Jr, dar ne-a lasat piese frumoase. Piese care nu neaparat iti fac celulita sa tremure in timpul unor dansuri frenetice in cluburi, dar care cu siguranta te emotioneaza, te ating pe suflet. Dar mai ales pentru ca mi-am amintit cum cantam eu Fata draga nu fii trista in timp ce faceam finut la nisiparul gradinitei. Mi-a trezit amintiri frumoase…


Nu stiu ce credeti voi, dar din punctul meu de vedere, un tribut potrivit n-ar fi in nici un caz sa-mi tuflesc o peruca rosie si sa defilez pe la toate televiziunile si pe la toate evenimentele imbracata in tricouri cu inscriptii penibile de genul R.I.P Madalina si nici sa-mi var o ceapa in geanta ca sa stiu sigur ca am lacrimi in ochi cand povestesc pe toate posturile TV cat de mult a insemnat Madalina pentru mine, cat de distrusta sunt de moartea ei si ce fiinta incredibila era. Cred ca un tribut potrivit ar fi acela de de a-i indeplini – e adevarat tardiv – poate cea mai mare dorinta pe care o avea plan profesional: aceea de a ma uita in urma si de a incerca sa va reamintesc cat de frumos cantau cei din generatia de aur a muzicii usoare romanesti. Sa va reamintesc ca cei pe care astazi ii consideram “fumati”, odata ne-au placut . Si mai ales sa va reamintesc de ce ne-au placut atat de mult.

In onoarea si in amintirea Madalinei Manole am creat rubrica Generatia de aur. Astazi va propun sa ne amintim de muzica Angelei Similea.



Angela Similea s-a nascut pe 9 iulie 1946 in Ilfov. Stilul sau interpretativ propriu i-a adus un mare succes in anii ’70 – ’80.

Similea obtine primul succes odata cu participarea la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur”, din 1970 unde a obtinut premiul Cerbul de Argint. La televiziune debutează în cadrul emisiunii-concurs Emoţii în premieră cu melodiile Aşa eşti tu şi Guantanamera.

În 1971 lansează şlagărul lui George Grigoriu Amurgul, cu care va obţine premiul special al juriului la concursul Ancora Decinului din Cehoslovacia.
În 1972, la Festivalul Orfeul de aur din Bulgaria, obţine locul II cu melodia Tu eşti primăvara mea de Florin Bogardo.
În 1981 intră în distribuţia musicalului Corina realizat de compozitorul Edmond Deda şi Cella Tănăsescu după Jocul de-a vacanţa (Mihail Sebastian), apoi Fratele meu, Charles (după comedia Şcoala bârfelilor de Richard Rinsley Sheridan) şi Adio femei.
În 1977, obţine premiul I la Festivalul Mamaia pentru Un albastru infinit, compusă de Marcel Dragomir.
În 1985 apare în filmul Rămăşagul regizat de Ion Popescu Gopo.

De-a lungul carierei a reuşit să colaboreze cu unii dintre cei mai mari şi mai buni compozitori români: Ion Cristinoiu, Marcel Dragomir, Marius Ţeicu, Jolt Kerestely, Temistocle Popa.

Melodia Să mori de dragoste rănită, compusă de Marcel Dragomir, pe versurile lui Aurel Storin, a fost declarată melodia secolului al XX-lea de către public, cu ocazia galei organizate de TVR 2, în 2000.

În 2005, Angela Similea a revenit pe piaţa muzicală, după zece ani de absenţă, cu albumul Lumea mea realizat de Ovidiu Komornyk.

sursa: Glossy magazine.ro

Angela Similea: Şlagărele anilor ’80

Revista Felicia vă oferă joi, 13 august, un nou dar deosebit din colecţia Angela Similea. Albumul „Anii '80 – volumul III” include 20 dintre cele mai îndrăgite melodii lansate de „Doamna muzicii româneşti”. „Trenul galben fără cai”, „Iubeşte-mă de-ţi plac aşa cum sunt”, „De ce te uiţi la mine”, „De singurătate” sau „Casa mea” sunt doar câteva dintre şlagărele de neuitat pe care le veţi...
Melodiile de pe acest album aparţin unora dintre cei mai mari compozitori români: Ion Cristinoiu, Marius Ţeicu, Marcel Dragomir, Jolt Kerestely, Temistocle Popa. De altfel, de-a lungul carierei sale, Angela Similea a colaborat cu cei mai reputaţi compozitori, transformând creaţiile acestora în şlagăre pentru toate generaţiile. A lansat numeroase albume, printre care “Un albastru infinit” (1978), Nufărul alb (1983), “Nu-mi lua iubirea” (1987), “De dragul tău” (1989), “Colinde şi cântece de Crăciun” (2001) sau “Nostalgie” (2004). Anul trecut a dăruit încă două noi albume primite foarte călduros de admiratorii săi: “De dragul tău”, album de duete şi -„Nostalgie”, primul albmul de autor.
Succesul la public a fost dublat de premiile care au răsplătit permanent reuşitele unei cariere excepţionale, atât înainte cât şi după 1989. Cerbul de Argint în 1970, Orfeul de Aur în 1972, trofeele Festivalului Mamaia în 1984 şi 1996, Discuri de aur şi de platină (în 1998, 2000, 2007, 2008), sunt doar câteva dintre premiile Angelei Similea. În perioada 1980-1988 a primit premii la fiecare dintre ediţiile Festivalului „Melodiile anului”. În 2000, în cadrul galei organizate de TVR2, melodia „Să mori de dragoste rănită”, a fost declarată „melodia secolului XX”.
Angela Similea a avut numeroase turnee, atât în ţară, cât şi în străinătate, a jucat în muzicaluri (“Corina”, “Adio, femei”) şi a avut rolul principal în comedia „Rămăşagul”, regizată de Ion Popescu Gopo.
Pachetul revista + CD “ Anii '80 – volumul III” costă 7 lei şi se distribuie împreună cu ediţia din 13 august (numărul 160) a

sursa: http://www.revistafelicia.ro/articol_1006223/angela_similea_slagarele_anilor_’80_pentru_cititoarele_felicia.html

Corina Chiriac nu are niciun conflict cu Angela Similea

- Doamnă Corina Chiriac, de ce n-aţi cântat la Festivalul Cerbul de Aur?
- Cu câteva zile înainte de festival, Angela Similea, cu care am o relaţie de amiciţie veche, m-a sunat într-o seară, revoltată că cineva a scris că din cauza ei eu nu cânt la “Cerb”. Am rămas cu gura căscată, fiindcă ocupată cu ale mele, nu ştiam despre ce vorbeşte. Angela mă cunoaşte şi ştie că dacă spun că nu ştiu nimic înseamnă că aşa este. Drept pentru care, mi-a explicat că cineva din TVR a decis ca festivalul să înceapă în forţă cu un mega-show susţinut de toţi soliştii care au concurat şi au câştigat vreodată un “Cerb”. Mi-a mai spus că se repeta deja de câteva zile şi că, iată, cineva a scris că eu nu particip din cauză că ea, Angela, ar fi impus condiţia ca eu să nu apar. Revoltată, spunea că va da în judecată acel ziar. Fireşte, sunt tentată să o cred pe Angela, dar mi-am amintit că fusesem invitată la Braşov să mi se ofere o diplomă şi o medalie…. Conversaţia cu Angela a fost, ca de obicei, agreabilă, ne-am căinat amândouă de vicisitudinile celebrităţii, şi am concluzionat că lumea are nevoie de poveşti, şi că eventuala rivalitate dintre noi două place enorm. A fost util telefonul Angelei că m-a informat, dar efectul a fost că m-am enervat. Nu pe ea, ci pe situaţie. M-am întrebat de ce nu m-a invitat nimeni să cânt la locul meu printre câştigătorii unui trofeu care tronează în casa mea, alături de alte premii obţinute în cariera de artistă. Da, sunt orgolioasă în ce priveşte cariera mea. Fără impresari, fără publicitate, ajutată doar de steaua mea norocoasă, am cântat pe mari scene din Europa. Îmi pare rău dacă sună prost, dar aceste succese trebuie recapitulate, altfel se aşterne uitarea.
- Şi totuşi aţi fost la Braşov...
- Da, să-mi iau diploma şi să retrăiesc pentru o seară ediţia din 1971 a festivalului, când am luat un “Cerb”, dar m-am dus gata montată şi enervată. Culmea e că mă bat pentru nişte principii, şi de asta am dedicat diploma mea şi medalia lui Dan Spătaru, care nu a fost niciodată invitat în recital la Cerb, tocmai el, cel mai iubit interpret român de muzică uşoară! Am adus la festivitate “Cerbul”, obţinut în 1971, tocmai ca să le amintesc celor care m-au ignorat că au făcut o gafă, şi că nu las pe nimeni să mă calce în picioare. Seara de decernare a diplomelor a fost jalnic organizată, parcă se dorea doar bifarea unui eveniment. Parcă-mi parea rău că m-am dus la Braşov. Dar, mi-am zis, hai, să văd acest super-show de la care, cu atâta regret, lipseam. Ni s-au dat invitaţii cu locuri, dar rândul pe care trebuia să stăm nu exista…. M-am enervat din nou. M-am întors la hotel şi am văzut în linişte spectacolul, dar nu mi-a plăcut. Consider că nici unul dintre colegii mei prezenţi pe scenă nu a fost pus în lumina pe care o merita. Nu mi-a plăcut nici fundalul de decor, extrem de obositor de privit, dăunător prim-planurilor artiştilor. Unii mă vor urî pentru afirmaţia mea, dar cred sincer că anumite lucruri trebuie din când în când spuse, ca să se schimbe ceva în bine dacă se mai poate. Costă enorm de mult un asemenea festival şi atunci măcar să se facă bine. Artiştii nu au coborât o scară a vedetelor, aşa cum este tradiţia marilor show-uri americane, nu au fost prezentaţi de nimeni, şi au cântat puţin, nu pe măsura valorii lor. Nu aşa trebuia, în opinia mea, să arate omagierea celor care au luat un Cerb, mai ales că toţi sunt foarte buni, şi puteau dovedi asta cu prisosinţă. Revenind la Angela Similea, cine ar putea crede că m-a sabotat pe mine tocmai ea care, în ciuda popularităţii, a vocii pe care o păstrează nealterată, nu a cântat decât jumate de melodie? De ce au cântat toţi soliştii aşa de puţin, de amestecat, de prost auzit? Poate că în Piaţa Sfatului să fi fost altfel, dar la tv show-ul a arătat rău. Putea fi un super-show, cu atâtea voci. Nu-mi mai pare rău că n-am fost invitată, că dificilă cum am devenit, probabil mă retrăgeam încă de la repetiţii. Îmi iubesc până la idealizare meseria, am apucat să o învăţ şi să o practic făcând orice efort pentru reuşita unui show, dar asta se întâmpla când arta avea altă eleganţă de a pune în valoare un artist.
- Pe plan personal, consideraţi că aţi pierdut dedicându-vă carierei ?
- Da, am pierdut. Am luat din fiecare iubire începutul, adică partea cea mai frumoasă. Mai devreme sau mai târziu m-ar fi dezamăgit probabil orice iubire, şi abia atunci aş fi regretat că nu m-am dedicat carierei, aşa cum a păţit mama.
- Pregătiţi un al doilea volum din cartea dvs. autobiografică "Buscando l'amor"?
- Categoric îmi voi aminti de anii care au trecut şi voi dori să povestesc altora parte din amintirile mele. Nu cred că va mai fi vorba despre un volum de poezie şi proză, pentru că am atâtea de povestit... Ar trebui să iau din nou o vacanţă ca să scriu. Asta rămâne după o carieră, să-ţi povesteşti amintirile, evocând mai ales oamenii alături de care te-ai format, pe care i-ai iubit sau nu, şi care ţi-au influenţat viaţa.

 

Sursa : independent

Poze diverse

                

Articole Din Presa